FRAGMENTE · TEXT ORIGINAL
76% dintre persoanele cu depresie moderată și 61% dintre cele cu depresie severă nu primesc niciodată tratament specializat (Pratt & Brody, 2008). În plus, aproximativ 80% dintre persoanele depresive manifestă deficite semnificative în funcționarea zilnică, în special în mediul profesional, pierzând în medie 5,6 ore de muncă productivă săptămânal (Pratt & Brody, 2008; Stewart et al., 2003).
Riscul de a dezvolta tulburarea depresivă majoră pe parcursul vieții este estimat la aproximativ 16,9% (Kessler et al., 2005). Această tulburare poate deveni o vulnerabilitate cronică pentru mulți indivizi, întrucât 80% dintre persoanele care trec printr-un episod depresiv major vor experimenta cel puțin încă unul, media estimată fiind de șapte episoade pe durata vieții (Kessler et al., 2005).
Deși tentativele de suicid sunt mai frecvente în rândul femeilor, suicidul complet apare mai des în rândul bărbaților, aceștia alegând metode mai letale (ex. arme de foc sau spânzurare), în contrast cu metodele mai puțin letale preferate de femei (ex. supradozaj medicamentos, automutilare)(Leahy et al., 2022).
Factorii care cresc riscul de suicid includ celibatul, izolarea în mediul urban și lipsa unui sprijin social consistent. Persoanele care trăiesc singure în orașe au un risc mai mare comparativ cu cele care locuiesc cu cineva sau în mediu rural. De asemenea, istoricul familial de suicid, depresie sau abuz de alcool contribuie la creșterea acestui risc. Un nivel ridicat de risc este întâlnit și la indivizii cu antecedente de automutilare, relaționare socială deficitară sau care se percep ca fiind o povară pentru cei din jur (Joiner et al., 2009).
Depresia apare mai frecvent în rândul persoanelor care, în copilărie, au trecut prin experiența divorțului, despărțirii sau decesului unui părinte (Blatt & Homann, 1992). Deși pierderea unei figuri parentale este un factor de risc în sine, literatura de specialitate arată că modul în care este gestionată această pierdere influențează semnificativ dezvoltarea ulterioară. Astfel, lipsa de căldură, grijă și suport emoțional din partea celor din jur, după un astfel de eveniment, este asociată cu o vulnerabilitate crescută la dezvoltarea depresiei (Harris et al., 1986)
Un alt factor major de risc îl reprezintă abuzul în copilărie, fie că este vorba de abuz sexual sau de alte forme de abuz fizic ori emoțional, acesta fiind puternic corelat cu apariția simptomelor depresive în viața adultă (Bifulco et al., 1991).
Multe persoane cu depresie necesită învățarea unor comportamente sociale de bază, inclusiv aspecte legate de igienă sau prezentare personală, acestea având un rol important în reconectarea cu sursele de recompensă socială. Deficitul de asertivitate poate împiedica obținerea unor rezultate pozitive în interacțiunile sociale, generând sentimente de neajutorare și, uneori, răspunsuri agresive ineficiente, care nu conduc la întăriri pozitive (Leahy et al., 2022).
De asemenea, cercetările arată că depresia poate fi asociată cu dificultăți în rezolvarea eficientă a problemelor cotidiene, ceea ce contribuie la cronificarea stresului zilnic și la consolidarea sentimentului de neajutorare (Bell & D’Zurilla, 2009; D’Zurilla et al., 1998)
Freud (1917) a fost primul care a diferențiat melancolia (actualmente denumită depresie) de doliul obișnuit, observând că în timp ce în doliul normal persoana simte pierderea unei ființe exterioare, în melancolie pierderea este percepută ca afectând o parte din sine. În această viziune, depresia nu se rezumă la o simplă reacție la pierdere, ci implică un atac al selfului asupra selfului, motiv pentru care Freud a descris-o ca „ostilitate orientată spre interior”. Spre deosebire de doliul care apare în valuri și permite o funcționare relativ intactă între episoade, depresia este continuă, neîndurătoare și adesea cronicizată (McWilliams, 2014)
Karl Abraham (1924) a elaborat teoria lui Freud, sugerând că experiențele timpurii de pierdere, în special pierderile prematur internalizate ale obiectelor de atașament, pot constitui precursori importanți ai depresiei. În cadrul teoriei psihodinamice clasice, aceste pierderi timpurii sunt gestionate printr-un proces de identificare cu obiectul pierdut, ceea ce duce la internalizarea ostilității față de acel obiect sub forma autocriticii severe, sentimentului de inutilitate și vinovăției excesive (McWilliams, 2014).
De asemenea, (Aniței et al., 2010) subliniază că depresia nu apare întotdeauna în urma unei pierderi reale, ci și în contextul pierderii unui obiect imaginar, fantasmat. Accentul cade nu pe trauma obiectivă, ci pe semnificația subiectivă pe care copilul o atribuie experienței, indicând o origine intrapsihică a suferinței.
Înfrângerile sociale și eșecurile în atingerea obiectivelor pot duce la anhedonie, oboseală, vinovăție și ruminație, ce semnifică simptome tipice depresive. Reacții emoționale precum plânsul, retragerea, anxietatea sau furia refulată pot fi expresia unor traume relaționale sau a lipsei de suport social (Gilbert, 2011).
Intențiile suicidare pot apărea ca formă de evadare din suferință (Baumeister, 1990), iar impulsivitatea poate favoriza suicidul comis spontan. Printre factorii de risc suicidar se numără tulburările de personalitate, controlul deficitar al impulsurilor, abuzul de alcool, izolarea socială, șomajul, antecedentele de automutilare, pierderile recente, durerea cronică și sinuciderile în familie (Hawton, 1987; MacLeod, 2004).
Depresia poate fi înțeleasă ca o reacție la pierderea statutului, cu toate că depresia poate apărea și din mulți alți factori, de pildă pierderea unei legături sau unei relații de atașament (Gilbert, 1990).
O reacție depresivă din pricina pierderii statutului se poate întâmpla atunci când persoana în cauză își pierde fie aspectul fizic, slujba, se percepe pe sine drept o povară pentru alții, ori eșuează din punct de vedere social. Uneori, depresia stă în spatele unui comportament supus, având ca scop și motivație să prevină sau atenueze agresiunea ori amenințările din partea celorlalți (Forrest & Hokanson, 1975).
Oamenii tind să își revină din depresie atunci când aceștia obțin din nou o slujbă ori când descoperă o modalitate nouă de a le oferi valoare celorlalți, astfel crescându-le ,,potențialul de fericire asociat cu statutul”. (Andrews & Thomson, 2009).
Deși trăirea depresiei poate fi profund dureroasă, suferința emoțională asociată ar putea avea funcții adaptative. Potrivit lui (Andrews & Thomson, 2009), dispoziția depresivă poate ajuta individul să renunțe la strategii care s-au dovedit ineficiente, să economisească energie, să redirecționeze resursele cognitive spre probleme sociale complexe și, astfel, să fie motivat să caute soluții alternative mai eficiente.
Un alt rol posibil al depresiei este acela de a reduce optimismul uman nerealist sau exagerat, permițând astfel o reevaluare mai obiectivă a scopurilor personale(Nesse & Williams, 1994; Stevens & Price, 1996). De asemenea, depresia poate funcționa ca un semnal de ajutor transmis către familie, prieteni sau parteneri romantici, având rolul de a atrage sprijin, grijă și implicare din partea acestora (Hagen, 1999; Watson & Andrews, 2002).
❦